review - Trine 2

În viitor am să mai analizez şi jocuri mai vechi, nu doar prospături. Fiindcă odată cu trecerea timpului (nu neapărat mult) jocul fie devine mai bun, ca un vin, prin actualizările patch-urilor, fie lasă timp să fie studiat sau autopsiat din toate unghiurile de vedere. Sau doar merită măcar menţionat...
Dar cu Trine 2, nu este chiar acesta cazul. Un motiv mai important este acela că pe 6 septembrie se lansează expansion-ul acestuia, Goblin Menace, şi nu am să ma simt în regulă să îl disec, fără să aduc întâi vorba despre aspectele principale ale jocului de bază. Expansion despre care era vorba iniţial că e DLC, dar este mult mai bine aşa, un dlc ar fi fost de prost gust.
Mi-am reinstalat jocul iniţial în ideea de a îmi reîmprospăta memoria pentru recenzia de faţă şi să fiu mai pregătit pentru expansion. Dar jocul este atât de frumos, încât iar m-a furat în lumea lui pentru mai mult timp decât plănuiam să fiu ,,plecat". O face la fel de bine ca anul trecut când l-am jucat în săptămâna în care apăruse.  Dar este vorba de nici măcar un an, va trebui să treacă mai mult timp pentru a ne lămuri dacă jocul are vârstă sau nu.

Recenzia iniţială, care este scrisă ca o recomandare pe Steam în decembrie, dacă vreţi varianta mai scurtă:
Bigger and better than the original, with a misterious story to tell, pretty designed levels in which you'll stop to gaze at the backgrounds, music combined with ambiental sounds that snatches you inside this fairy world, dosed with inspired puzzles and platforming, Trine 2 only lacks in terms of combat, which is fun at the beggining but in time feels like it's repeating over and over, with encounters that interrupts you from your journey just to lose you more time. Also, for some might feel easy because of the unlimited mana.
It's a nice ride that can last for even 10+h, and there is a DLC coming out.
8.3/10

De atunci mi-am mai schimbat părerea în privinţa notei, un 8.3 acum mi se pare cea mai mică care îi poate fi acordată. Pentru cei care doresc mai multe detalii, sau nu prea înţeleg de fapt ce e cu jocul acesta, îi invit să citească în continuare.

Avem de a face cu un soi de platformer side-scrolling puzzle; generaţia Call of Duty l-ar identifica mai repede  ,,ca mario" dar mai sofisticat. Trine este un dispozitiv magic care le-a unit sufletele celor trei personaje principale, astfel că jucătorul le are pe toate trei la dispoziţie, dar poate controla doar câte unul. Fiecare dintre personaje are propiul stil de gameplay, şi, deşi cel mai interesant este să-i foloseşti pe fiecare în parte, în funcţie de nevoie în nivel, jocul este contruit astfel încât poţi încerca să termini nivelele şi fără a schimba personajul, dacă îţi place doar unul.
Zoya, preferata multora din câte am observat, este o hoaţă, are arc cu săgeţi pentru luptă şi un grapling hook cu care se poate agăţa de orice suprafată din lemn. O foarte bună gimnastă. Mai târziu poate trage cu săgeţi de foc sau gheaţă sau mai multe săgeţi concomitent.
Amadeus, magul, poate crea cuburi si platforme din literalmente din nimic, foarte utile, si poate face orice obiect sa leviteze. Cu cat e mai avansat în nivel, vor putea exista mai multe cuburi/platforme în acelaşi timp sau poate să ridice până şi inamicii.
Pontius, cavalerul, cel mai bun în luptă, deţine sabie+scut a căror funcţii se înţeleg de la sine, sper. După upgrade, atacurile lui sunt mai letale. Ah, şi împinge lucruri mai grele.
Singurul joc cu care se compară seria Trine este vechiul Lost Vikings, diferenţa majoră fiind că în acesta cei 3 vikingi sunt separaţi sufleteşte şi trupeşte, iar dacă unul moare nu-l mai poţi recăpăta un nivel întreg. Lost Vikings au fost tot două, dar să sperăm că Trine va mai continua cu noi iteraţii, pentru că e loc de îmbunătăţiri şi are potenţial de serie.

În primul joc, personajele s-au întâlnit întâplător în sala plină de comori a unui castel, în care au ajuns cam în acelaşi timp, mânaţi de instict sau poate chiar magia acestui obiect mistic numit Trine (oare are echivalent în română?), care, fără voia lor i-a unit astfel încât la exterior puteau exista doar ca unul dintre ei, dar în interior erau toate trei sufletele. Artefactul nu i-a eliberat până când nu au eliberat nici ei ţinutul de foretele întunecate şi scheletice. Un fel de eroi fără voie.
În sequel, the trine vine la fiecare în parte să-i captureze din nou, deşi fiecare îşi vedea de treaba lui şi numai de salvat ţara de goblinii malefici nu le ardea. Numai că de data aceasta povestea este mai stufoasă, ce pare să fie iniţial o premisă banală este de fapt o faţadă care ascunde adevărata poveste, jucătorul alegându-se cu rezolvarea unui mister. Povestea este una din pricipalele imbunătăţiri pe care dezvoltatorii le aduc conceptului lor de joc. Pentru cine vrea şi mai mult conţinut pe partea de storyline, la fel ca în mai toate acţiunile-aventuri în care sunt presărate ici-colo înregistrări sau texte care ajut la imersiunea în lumea jocului sau la înţelegerea poveştii, aici se găsesc poezii, fiecare fiind continuarea precedentei, iar pe măsură ce le găseşti creşte şi suspansul.

Dacă v-aţi uitat deja peste screenshots aţi realizat ce frumos arată grafic. Jocul are grijă să lase această impresie pe tot parcursul a 10+ ore cât poate dura. La început decorul cu toată că realizat aproape ca în basme poate să pară prea încărcat şi să deruteze, spre deosebire de simplitatea majorităţii jocurilor din gen, dar ochiul uman se adaptează repede. Decorurile sunt mult mai variate decât în prequel, înafară de păduri sau castele ne clătim ochii şi cu peisaje litorale sau înzăpezite. Nu numai că arată bine, dar engine-ul grafic simulează atât de bine fizica cum în puţine jocuri am observat, şi nu necesită o componentă PhysX. Fizica este în general acolo pentru puzzle-uri, aşa că pentru a trece mai departe trebuie să gândeşti logic. Nu vă fie teamă, nu sunt grele. De asa şi sunt logice, nu? Există totuşi un sistem de indicii, care poate fi setat din opţiuni dacă să apară sau nu şi după câte minute de cumpănă. Dacă tot suntem la opţiuni, e de menţionat varietatea de setari pentru toate aspectele jocului, simptom de adevărat joc pentru PC. Pe lângă obişnuitele grade de dificultăţi, mai există şi o opţiune valabilă indiferent de dificultatea aleasă, anume hardcore, care când este bifat personajele care mor nu mai sunt înviate la fiecare checkpoint, ci trebuie să te descurci prin nivel cu ce ai.

O calitate importantă a jocului este, ceea ce numesc eu la jocuri, dozarea: ritma şi măsura jocului sunt bine dozate cât pentru a nu plictisi jucătorul. Ţopăială, bătaie, luptă. O critică mai gravă care o am ar fi pentru partea de combat - chiar dacă este mai distractiv sau provocator faţă de partea I, se simte la un moment dat o repetivitate, când inamicii nu mai surprind, până şi boss-ul care apare din când în când e acelaşi, cu aceeaşi mecanică de a-l combate. Mai mult, întâlnirile cu inamicii par a fi amplasate doar pentru a te opri din călătorie şi să pierzi mai mult timp. Spre sfârşit, deja aveam o senzaţie de săţietate, ,,of, iar ăsţia?". Sper că Frozenbyte au lucrat cu precădere la componenta combat a jocului în producţia expansion-ului. Skill-urile noi aduse de expansion vor fi disponibile şi în campania lui Trine 2 simplu, iar printre ele mi-a atars atenţia posibilităţii hoţomanei de a distrage atenţia goblinilor cu o sperietoare ce ciori, lucru care mă duce cu gândul la nişte nivele noi gândite pentru o abordare stealth, adiţie foarte bine venită sincer.
Skill-urile, disponibile la numărul necesar de skill points (duh!), prefer să las jucătorilor plăcerea descoperirii. Utile şi distractive, ele nu sunt totuşi mai deosebite decât fire arrows/sword.

Despre coloana sonoră nu am multe cuvinte. Voice-acting frumos, de poveste, comparabil cărţilor audio, atât naratorul cât şi personajele au voci plăcute. Muzica îşi face şi ea treaba, se potriveşte cu ambianţa cu untul cu pâinea, şi contribuie la răpirea jucătorului în spaţiul fantastic.

Cui îl recomand? Jocul ar putea să fie considerat destul de uşor de mulţi. Mana prezentă în primul joc aici lipseşte, şi părerile pot fi împărţite, deoarece nu mai există limită, te poţi folosi cât vrei de abilităţi speciale, iar unii se vor bucura de libertate, pe când alţii care caută provocări nu vor fi mulţumiţi. Eu unul privesc lipsa barei de mana ca un lucru bun în cazul de faţă. Dar îl recomand tuturor, indiferent de preferinţele de dificultate, numai pe baza experienţei unui joc mai deosebit pe aspectele gameplay şi atmosferă, şi pentru că oferă ceva diferit în marea de shootere, rpg sau altele. Naiba, nici nu prea mai stie lumea de side-scroliing action platformer. Jocul se găseşte pe Steam, dar şi pe rafturi ca retail, pentru colecţionari, ediţie care oferă şi soundtrack + Trine 1 ca bonus.

O concluzie? Un sequel cum ar trebui să fie un sequel: mai mare, îmbunătăţit faţă de originalul.Nu este nevoie neapărat de o continuitate a poveştii, pe conceptul ăsta se pot realiza mai multe iteraţii. Tema este simplă, de fantasy, eroii pot reveni oricând, sau pot fi creaţi alţi eroi pentru noile episoade. Ideea este că reţeta trebuie îmbunătăţită în principal pe gameplay (acum vorbesc în general despre jocuri). Trine poate funcţiona foarte bine ca o serie mai lungă, iar având în vedere diversitatea pe care o oferă actualmente, eu unul nu m-aş supăra să apară câte un nou Trine la fiecare 1-2 ani, dacă producătorii îşi fac meseria cum trebuie şi cu plăcere, si mai ales dacă ciulesc urechile la feedback.
Aşa că, un 9, pentru încurajare!