duminică, 9 septembrie 2012

review - Trine 2: Goblin Menace

Se ridică acest DLC la nivelul aşteptărilor încă de când a fost promis la vremea apariţiei lui Trine 2? Poate fi considerat un expansion, chiar dacă, practic, nu este decât un update de câţiva MB? Cu ocazia lui Goblin Menace am să mai menţionez nişte caracteristici importante peste care am trecut cu vederea în review-ul de luni a jocului de bază, şi am să analizez Trine 2 luat ca întreg.






 Goblin Menace începe cu finalul iniţial din Trine 2, cu cei trei eroi ajunşi în oraşul de baştină, sarbătorind la han înainte să treacă fiecare la casa lui. Chiar când se gândesc să plece, simţind că e ceva ciudat cu liniştea care predomină, goblinii dau năvală prin toate intrările şi orificiile posibile ale hanului. Astfel începem noua aventură direct în toiul luptei şi încercând să ne lămurim ce se întâmplă. Eroii realizează că uitaseră de goblini, care acum au pornit un război în toată regula cu oraşul uman. După ce înving valul iniţial de invadatori, vrăjitorul, hoţomana şi cavalerul dau nas în nas supradimensionat cu un goblin urât, un fel de căpetenie de al lor, care le prezintă un sac în care au capturat-o pe nevasta vrăjitorului. Nici nu sunt lămuriţi bine cu situaţia că cei trei sunt apucaţi de un dragon care îi va duce departe, goblinul cel rău ameninţând că vor face lucruri rele cu femeia din sac dacă se vor întoarce.

Prima noutate de observat este înlocuirea cutscene-urilor dintre nivele cu unele realizate direct în motorul grafic al jocului, în locul desenelor frumoase peste care se adăuga partea audio cu vocile.  Producătorii nu s-au zgârcit cu aceste filme, ci s-au străduit să ofere conţinut de calitate cât mai înaltă în fiecare nivel. Iar aceste filme sunt făcute direct pe harta nivelelor, tranziţia la partea jucabilă se face cu naturaleţe, fără ecran de loading. Aceste video-uri nu înseamnă că lipsesc ecranele de încarcare între capitole de tip carte de poveşti ilustrată, în care naratorul povestesteşte păţaniile trio-ului. O adiţie binevenită, o surpriză, şi sper că producătorii vor exploata acest lucru pe viitor.


Grafica este la fel de încântătoare pentru ochi, de fapt mai îmbunătăţită chiar, am văzut că nu sunt singurul care nu se poate abţine să facă un screenshot la tot pasul. Partea şi mai bună e că jocul a fost bine optimizat, astfel că majoritatea jucătorilor nu îşi fac griji că nu le vor rula jocul. Eu am reuşit să-l joc în condiţii excelente în full hd fără anti-aliasing pe rabla mea. Jocul arată foarte frumos chiar şi pe detalii minime, şi merge la fel de bine ca un cuţit în unt topit chiar şi pe sisteme dotate cu procesoare single-core. Nu ştiu daca era înainte, dar împătimiţii 3D-ului pot încerca şi opţiunea Stereoscopic 3D. De preferat posesia unei plăci nVidia.
Am impresia că cineva din cadrul Frozenbyte este fan Dune
Chiar dacă capitolele sunt mai puţine decât în Trine 2 simplu (6, ultimul fiind dedicat boss-ului de final, faţă de 13, dar durata de joc efectiv poate fi mai mare decât jumătate din ce ofere cele 13), peisajele sunt chiar mai variate. De la oraş medieval direct în deşert, trecând prin sistemul digestiv al unui vierme imens, creste de munţi înzăpeziţi şi bucăţi de relief care plutesc printre nori, privirile noastre nu pot fi mai încântate cu acest contrast dinamic de culori. Până şi jocul de lumini şi umbre, dar şi ceaţă, este mai activ. Jocul nici nu pare că durează in jur de 8 ore, în funcţie de ritmul fiecăruia. Ceea ce este considerabil de mult pentru un simplu DLC de 7€.


Altceva ce a mai fost simţitor îmbunătăţită a fost partea de combat pe care am criticat-o. Avem tipuri noi de inamici. Dintre cei mai remarcabili sunt goblinii vrăjitori, dragonii şi mistreţii kamicaze pe care nu înţeleg de ce i-am întâlnit doar în primul capitol. Jucătorilor li se cer mai multă inventivitate şi îndemânare de această dată în incursiunile cu răufăcătorii. Dragonii pot fi atacaţi numai când se apropie şi trebuie să încaseze multe lovituri, mistreţii sunt rapizi şi aproape inevitabili, vrăjitorii sunt protejaţi de aure şi pot fi abordaţi doar pe la spate... Şi skill-urile noi, nu neaparat necesare, sunt acolo mai mult pentru distracţie.


O calitate a întregului joc (Trine 2 + DLC) este aceea că poate fi atât de dificil pe cât vrei tu să fie. Pe lângă treptele clasice de Easy Normal Hard, modul hardcore, există multiplayer-ul cooperativ care scade dificultatea (doi capete gândesc mai bine decât unul, iar peste multe puzzle-uri se trece mai uşor dacă lucrează doi sau trei, care în mod normal te-ai chinui singur sa te sincronizezi), ori te poţi avânta după secrete şi alte aspecte mai greu accesibile ale nivelelor, sau poţi încerca să parcurgi tot jocul cu un singur personaj. Nici colecţionarii de achievments nu au fost uitaţi, update-ul adaugă multe astfel de încercări.


Şi totuşi, încă mai e loc de implementări şi îmbunătăţiri:
Modul co-op ar mai trebui optimizat. Deşi rulează bine jocul de unul singur, din momentul în care am schimbat din meniu de la Local Game la Public/Private Game, jocul a început să piardă din fps şi să sacadeze. Era indiferent dacă intra sau nu cineva în joc. Dar designerii au menţionat de la bun început că mai au updates de făcut, aşa că nu îmi fac griji. Posibil ca la data citirii articolului să fie deja    rezolvată problema.
Ar fi fost interesant de văzut şi un multiplayer de tip Player vs Player, cu arene în care adversarii să se folosească pe cât posibilul de mediul înconjurător. Sau întrecere pe baza nivelelor poveştii. Şi un editor de nivele ar fi frumos, comunitatea ar fi dornică să creeze conţinut nou constant. Dar deja ar fi prea mult. Poate într-un Trine 3.
     

În concluzie? Un mic DLC care putea la fel de bine să fie şi expansion pack, obligatoriu celor care au apreciat Trine până acum. Dezvoltatorii de la Frozenbyte au îmbunătăţi drastic reţeta ideii lor de joc, dovedind că sunt cât se poate de în formă. Să sperăm că nu se lasă, şi că vom mai vedea multe din ce sunt în stare să facă. Par nişte finlandezi foarte de treabă.



Cam greu să dau o notă unui DLC, dar având în vedere că aduce Trine 2 pe o nouă treaptă a calităţii, văd necesar să ridic şi eu nota jocului luat ca întreg de la iniţialul 9, la 9.5!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu